Personalități locale

 



Ghenuță Coman

Ghenuță Coman

Ghenuță Coman s-a născut în anul 1914, la Dodești, si a reprezentat, prin activitatea sa, un reper definitoriu în cadrul arheologiei românești, activitatea sa având ca rezultat crearea celei mai importante părți din patrimoniul arheologic al Muzeului Județean "Ștefan cel Mare" din Vaslui. Studiile primare și le-a fãcut în satul natal, iar pe cele liceale, la Liceul "Gheorghe Roșca Codreanu", din Bârlad, și Liceul "Mihail Kogălniceanu", din Vaslui. Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere și Filozofie din Iasi, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Brătianu și Andrei Oțetea. După absolvirea studiilor superioare, Ghenuță Coman își începe activitatea la catedră, ca profesor de istorie, mai întâi la Piatra Neamț și, apoi, la Murgeni, Dodești și Deleni. Din această perioadă, își începe și activitatea de cartare a punctelor arheologice din zona Murgeni și, mai apoi, de pe raza întregului județ Vaslui. „Activitatea acestui neobosit explorator s-a desfășurat pe o perioadă de peste trei decenii, perioadă în care a repertoriat 2.432 de așezări din peste 540 de stațiuni arheologice, datate din Paleolitic și până în Evul Mediu. Rodul acestei activități îi reprezintă cunoscuta sa lucrare "Statornicie și continuitate. Repertoriul arheologic al județului Vaslui", apărută în anul 1980, la Editura Litera București. În cadrul acestei expoziții, un număr mare de obiecte sunt expuse pentru prima oară. În urma cercetărilor, el a adunat un prețios tezaur arheologic, format fie din unelte din silex paleolitice, ceramică și plastică antropomorfă din culturile Stoicani-Aldeni sau Cucuteni, fie arme și unelte din silex, bronz sau fier, ceramică, podoabe cu datare din Epoca Bronzului și Fierului și până în secolele XVI-XVII, ne-a precizat arheologul Ciprian Cătălin Lazanu. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, Ghenuță Coman a participat și a inițiat o serie de săpături arheologice la Dodești, Zorleni, Vădeni, Simila, Bogdănești, Epureni, Bârlălești, Roșiești, Poienești și Curțile Domnești – Vaslui. A publicat un număr mare de studii de specialitate în presă (Curentul, Tiparul, Contemporanul), sau în reviste de specialitate: "Acta Moldaviae Meridionalis" – Vaslui, "Carpica" – Bacău, "Studii și Cercetări de Istorie Veche" – București, "Memoria Antiquitatis" – Piatra Neamț, la care se mai adaugă monografia "Murgeni. Contribuții la istoria unei străvechi așezări", apărută în anul 1973. 

 


 

Ioan Jak Rene Juvară

Ioan Jak Rene Juvara (n. 2 ianuarie 1913, București - d. 18 februarie 1996, București) a fost un medic chirurg român, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București, membru de onoare (1992) al Academiei Române.

 

Familia Juvara

Despre familia Juvara aflăm că la sfârșitul secolului al XVIII-lea, conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești fiind, s-au refugiat în România. O ramură în Moldova care se iscăleau Juvara, alta în Muntenia, care se iscăleau Djuvara.

La 1812 Ion Dumitrache Juvara era stolnic la Huși, iar fiul lui, Iorgu Juvara, căsătorit cu Maria Docan, a avut cinci copii, o fetiță Clemansa și patru feciori – Ernest, Nicu, Emil și Iorgu. Emil Juvara s-a căsătorit cu Maria Botez, descendentă din Mihalache Cantacuzino-Pașcanu. Familia Juvara a avut moșii și conace în zona târgului Murgeni și a satului Sărățeni. Școala care a existat în anii 1908-2000 în satul Sărățeni este legată de familia Juvara, Emil Juvara fiind cel care a construit, pe cheltuiala sa, școala. Clădirea avea inițial două săli de clasă și o cancelarie, făcută din cărămidă, fiecare cărămidă purta inițialele E.J. și anul construcției 1908, cu o arhitectură impunătoare. În anul 2000 cea mai mare parte a localului școlii vechi a fost demolat iar pe amplasament, cu fonduri de la Banca Mondială, a fost construit un nou local de școală, rămânând regretul că nu s-a păstrat originalul în întregime.

Omagiu

Despre Ion Juvara, în 1973, ca „un fierbinte omagiu” cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani, Ghenuță Coman în lucrarea „Murgeni – contribuții la istoria unei străvechi așezări”, referindu-se la fii ai Murgenilor scria într-un medalion: „…Privire caldă și pătrunzătoare, gânditor și spirit vast, creat anume pentru înțelegerea profundă a realităților românești, suflet optimist și radiant, Cuti Juvară este un „răsfățat” al murgenenilor. Îl „revendicăm” în – virtutea și tăria unei adânci etici, impusă de marea personalitate a omului, a medicului și savantului chirurg, în virtutea unei opinii de masă a localnicilor, pentru că aici se vorbește de „profesorul nostru”, „de marele și bunul doctor Cuti Juvară”. Aceasta înseamnă că și Cuti Juvară i-a „răsfățat” pe murgeneni (în anii 1935-1938 dr. Ion Juvară a pus bazele secției de Chirurgie a spitalului din localitate). …Putere de muncă pilduitoare, Ion Juvară, ajunge în 1969 profesor universitar, după ce în 1964 primise titlul de doctor docent. Este un distins și apreciat membru, titular, al Societății europene de chirurgie cardio-vasculară. Prin labirintul examenelor și concursurilor pe care le trece totdeauna primul, prin clinici și laboratoare, prin observații și experimente, cu vocația lui firească, Ion Juvară se avântă într-o prodigioasă operă științifică, materializată în aproximativ 250 lucrări comunicate și publicate, atât în țară cât și peste hotare. Pe lângă cele trei certificate de inovator, lucrările sale cu privire la „Tratamentul chirurgical al hipertireozelor”, „Chirurgia pancreasului”, „Chistul hidatic pulmonar” etc., se bucură de multă apreciere în lumea specialiștilor”.


 

Constantin Balmuș

Constantin Balmuș (n. 25 mai 1898, Murgeni, Vaslui - d. 13 iulie 1957, București) a fost un filolog român, specialist în limbile clasice, membru titular al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Iași, apoi la cea din București. A publicat printre altele: „Tehnica povestirii la Plutarh” (1925), „Tucidide. Concepția și metoda sa istorică” (1956) și alte studii filologice și istorice, antologii de literatură latină și greacă destinate învățământului, precum și traduceri din limba greacă, însoțite de studii introductive și comentarii.

A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1925-1926.

 

 

 

 

 


 

 Nicolae Profiri

 

Biografie

Nicolae Profiri s-a născut la data de 19 septembrie 1886 în comuna Murgeni (județul Vaslui). A absolvit în anul 1911 Școala Națională de Poduri și Șosele și apoi a studiat la Institutul Politehnic din Berlin (1911-1914), devenind inginer constructor.

A lucrat ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și membru al Societății Politehnice Române.

Opera științifică a lui Nicolae Profiri este legată de construcția drumurilor. A contribuit la introducerea metodelor moderne în construcția de drumuri, fiind autorul unei metode originale de tratament superficial al îmbrăcăminților rutiere. A redactat norme și instrucțiuni și a construit șosele-laborator pentru încercarea diferitelor tipuri de șosele moderne (pavaje de klincher, asfalt coloidal, asfalt de pământ, covoare asfaltice). A contribuit la elaborarea legii drumurilor din 1929.

A avut preocupări de mecanică aplicată la rezistența construcțiilor: calculul deformațiilor sistemelor static nedeterminate, calculul momentelor de inerție ale secțiunilor plane, degradării construcțiilor fundate pe argile cu contracții mari etc.

În perioada 1 decembrie 1946 - 6 aprilie 1951, prof. Nicolae Profiri a îndeplinit funcția de ministru al comunicațiilor în guvernele conduse de către dr. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej. În anul 1948 a fost ales ca membru titular al Academiei Republicii Populare Române, devenind în 1957 vicepreședinte al Academiei RPR.

Profesorul Nicolae Profiri a decedat la data de 22 septembrie 1967 în orașul București.



Ioan I. Răianu

 (n. iul. 1873, Murgeni, judeţul Vaslui - m. 10 oct. 1939, Iaşi)
Licenţiat în matematici de la Universitatea Sorbona din Paris (1914), a fost profesor la Bacău, Piteşti, Bârlad şi Iaşi – la Liceul Internat. Ca autor de manuale, Ioan I. Raianu a editat Geometria plană pentru clasa a V-a liceală, premiată de Academia Română şi i-a rămas în manuscris Geometria pentru clasa a II-a liceală. În afară de munca didactică şi ştiinţifică, a fost un colaborator al revistei „Însemnări ieşene”, în coloanele căreia a scris numeroase articole de popularizare a ştiinţei.


 





 Alte personalități locale:

Vasile Cernat, inginer, cu studii la Paris; Costache Ticău, inginer; Eugen Mitrofan, doctor în medicină; Toma Dimitriu, artist; Gheorghe Bolocan, inginer; Ștefan I. Dimitriu, inginer; Petru Antohi, pofesor, cu studii la Paris; Vasile I. Dimitriu, inginer aviator (24 aprilie 1933-17 iunie 1972); Gheorghe Bucșa, inginer colonel; Elena Toma, medic; Octavian Răianu, doctor în Științele naturale; Maricica Meșteru, medic; Liviu Rossi, inginer; Maricica Daghie, profesor; Ioan Gogoașă, inginer, consilier în secretariatul C.A.E.R; și mulți alții mai tineri.